colturi de hartie(2)

Posted by Horia on January 20, 2014 in colturi de hartie |

“Tigrule” – imi sopteste la ureche in timp ce imi cuprinde mana si isi apropie buzele de obrajii mei. Are ochii mari si plini de ingrijorare, simtind ca ceva este in neregula fara ca eu sa spun nimic.redhead
Mainile ii sunt calde, buzele moi, iar atingerea lor imi aduce aminte de ziua in care ne-am cunoscut. Fara sa vreau, pret de cateva secunde dispar din ziua aceea ploaioasa de iunie si sunt dus inapoi in primavara anului trecut, cand soarele incepea sa prinda curaj in spatele norilor.
Zambetul ei imi este inca clar in memorie. Buzele rosii pareau ca formeaza combinatia ideala cu pielea sa maslinie si cu ochii ce isi schimbau culoarea din albastru in verde.Parul roscat il avea dat pe spate iar atunci cand batea vantul parea la fel de lung ca cel al al printeselor din povestile copilariei.
Imi mai aduc aminte cum privirile ni s-au intersectat pentru cateva secunde si am incercat sa nu rosesc prea tare in timp ce schitam un zambet. Pentru moment nu a reactionat si a intors capul la prietenii ei.

Gradina Cismigului inflorise deja, iar atunci cand adia vantul parea ca ploua cu petale, fiecare copac avand flori cu culori aparte. Nu era nici foarte cald, nici prea rece; era perfect pentru iesit cu patura la iarba verde. Asa ca dupa ce am intors capul dinspre ea m-am intins pe spate si am incercat sa atipesc, cu aparatul de fotografiat prins inca de gat. Zumzaiala din jurul meu ma tinea treaz, asa ca dupa doar cateva minute am vrut sa ma ridic in capul oaselor. Am simtit o presiune pe piept, Jay tinandu-si mana pe mine si avand privirea indreptata spre patura unde o vazusem mai devreme.

“Stai acolo si nu te misca putin. De cand te-ai lasat jos s-a uitat de 2-3 ori incoace dupa tine. Las-o sa mai astepte putin si dupa te duci sa vorbesti cu ea. Crede-ma !” Nu stiu daca eram mai surprins de faptul ca m-a observat mai devreme sau de faptul ca voia sa ma ajute. Fara sa pun intrebari, am ramas inmarmurit acolo si am inceput sa numar petalele care treceau pe deasupra noastra.

N-a trecut prea mult si am simtit cum si-a luat mana de pe mine, ridicandu-se cu totul de jos si plecand spre cine stie unde. “Halal ajutor” mi-a trecut prin minte in timp ce ma sprijineam pe coate. Mai sus nu am mai putut sa misc, pentru ca nici ea nu mai era pe patura; avea un zambet larg si se apropia de mine.

“Ma pregateam sa plec si mi-am adus aminte ca nu ti-am raspuns la zambetul de adineauri. Eram prea prinsa de discutie pe moment, dar mai bine mai tarziu decat niciodata”. Avea o voce suava si calma, iar eu nu eram in stare nici sa formulez un cuvant. “Din cauza ca ma grabesc o sa te scutesc de pasii prin care te gandeai ca o sa treci. Poate ne mai intalnim ‘din greseala’ pe aici zilele astea”. A intins mana spre a mea iar eu instinctiv am deschis palma. Pana sa imi dau seama ca mi-a lasat un bilet era deja in partea cealalta a gradinii.

M-am uitat la bucata de hartie primita si am cazut pe spate.Pentru prima data in viata am simtit cum inima mea a sarit o bataie. “Evelyn. 072*******”.

 

 

 

Share

Tags: , , , , ,

Copyright © 2012-2018 Horia Calin All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.