lumea asta toata e a mea..(1)

Posted by Horia on March 7, 2014 in ganduri |

Am unele dimineti in care ma trezesc odata cu rasaritul soarelui si am tendinta sa ma apuc sa fac cateva dintre lucrurile care, pana acum nu foarte multa vreme, mi se pareau normale. Una dintre acele dimineti a fost chiar astazi, cand m-am dat jos din pat si ma indreptam fix catre birou, sa imi pregatesc materialele de Electrotehnica, pentru ca fiind marti, ar fi trebuit sa am laborator.cernobil-epa_1f5d911efa Primul lucru care m-a adus cu picioarele pe pamant a fost masina rasturnata in fata geamului meu. Aceea care imi strica aproape toate zilele atunci cand ies sa caut mancare si apa, dar care consider eu ca imi face si un bine, prin faptul ca imi ofera ceva protectie in plus. Termenul de protectie a devenit deja ceva foarte abstract. Nu stiu cum te poti proteja de un lucru pe care nu il cunosti, dar care face rau. Sper doar, ca orice ar fi, poate fi oprit de o tona si jumatate de metal care sta in fata intrarii mele de la bloc. Tot acea masina, pe care nu o pot muta din loc, un simbol al faptului ca sunt atat de limitat si ca in fiecare zi imi doresc sa fi urmat alt drum, care sa imi fi oferit oportunitatea de a lupta cu situatia din jur. Dar eu eram un simplu student cand a inceput totul. Chiar unul la Electronica, caruia nu-i placea deloc chimia si nici biologia. Nu am avut, deci, nicio sansa de a ma lupta cu ceea ce incepusem sa cred ca este un virus. Pot doar sa strang resurse, sa caut supravietuitori, si sa incerc sa ma mentin si eu in viata. Mi-am inceput pana la urma dimineata intr-un mod aparte. Spre deosebire de zilele in care primul lucru este o “desigilare” a geamurilor pentru a privi afara, astazi mi-am incalcat propriile reguli si am mancat o omleta mare, de 3-4 oua. Am facut-o in mod special pentru a-mi ridica moralul, deoarece foame mai mare decat de obicei nu imi era. Degeaba insa, pentru ca la finalul mesei ma simteam plin, dar nu aveam niciun fel de satisfactie. Ma simt prost pentru ca mi-am dorit sa fiu singur. Am vrut sa ma indepartez de lume, de persoanele dragi si sa ma retrag intr-un colt al meu. Zile la rand incercam sa nu intru in niciun fel de contact cu cei din jur, sa fiu izolat… Eram nefericit si credeam ca doar persoanele sunt de vina. De aceea, imi este greu sa recunosc, la inceput am fost incantat de ce se intampla. Mi-am dorit sa fiu “buricul pamantului” si a fost necesar un cataclism natural sa ajung aici. Abia acum… intreaga lume este a mea. In fiecare zi ma trezesc sperand ca o sa am pe cineva cu care sa o impart, caut pana la epuizare orice fel de forma de viata sperand sa fie ultima dimineata in care deschid ochii catre o camera goala…

Share

Tags: , , ,

Copyright © 2012-2018 Horia Calin All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.