colturi de hartie (3)

Posted by Horia on June 18, 2014 in colturi de hartie |

Stiti bullshit-ul ala cu “o sa intalnesti o persoana care o sa iti dovedeasca de ce nu au mers toate relatiile precedente” ? Sunt un ipocrit ca ii spun bullshit acum,  pentru ca si eu la un moment dat, il credeam cu ardoare.658x0_Re-exposure-of-Pleasing-Couple-Love-Hug-Wallpaper Read more…

Share

Tags: , , , ,

doar un titlu sa-ti mai spun..

Posted by Horia on June 15, 2014 in compuse de Watson |

N-am mai scris demult…
Poate nici nu s-a observat.
Dar sunt aici și ascult
La toți și toate. Neîncetat.

Am încercat să compun un vers,
Nu știu de ce imediat îl ștergeam.
Când nici următorul nu a mers,
Era clar: la altceva mă gândeam.

Despre ea am mai scris versuri,
Sau mi le schițam din când în când.
Prindeam numai răsărituri,
Sau adormeam de idei flămând.

Voi reveni cu ceva mai placut,
Considerați aceasta, o scuză.
Rimele o să le mai ascut
Și îmi voi aștepta o muză.

signature

Share

Tags: , , ,

Te schimbă

Posted by Horia on April 18, 2014 in compuse de Watson |

Idei noi, oameni noi,
Alte timpuri cu alte nevoi,
Stânga, dreapta, toți se strâmbă
Cănd văd că viața te mai schimbă.

Locuri noi, oameni vechi,
Aceleași gânduri și imagini străvechi
Ridic în aer doar o intrebare:
Când va fi următoarea schimbare?

change-simon-wordle-24

Priviri uitate, gesturi schimbate,
Ești imaginea visurilor furate.
Lucrezi la ele să le îndeplinești
Când lumea se întreabă dacă mai trăiești.

Gânduri subliminale si idei banale
Ești sigur că mergi doar pe o cale
Oricând fiind gata să dai totul
Să eviți în orice mod sfârșitul

Share

Tags: , ,

lumea asta toata e a mea..(1)

Posted by Horia on March 7, 2014 in ganduri |

Am unele dimineti in care ma trezesc odata cu rasaritul soarelui si am tendinta sa ma apuc sa fac cateva dintre lucrurile care, pana acum nu foarte multa vreme, mi se pareau normale. Una dintre acele dimineti a fost chiar astazi, cand m-am dat jos din pat si ma indreptam fix catre birou, sa imi pregatesc materialele de Electrotehnica, pentru ca fiind marti, ar fi trebuit sa am laborator.cernobil-epa_1f5d911efa Primul lucru care m-a adus cu picioarele pe pamant a fost masina rasturnata in fata geamului meu. Aceea care imi strica aproape toate zilele atunci cand ies sa caut mancare si apa, dar care consider eu ca imi face si un bine, prin faptul ca imi ofera ceva protectie in plus. Termenul de protectie a devenit deja ceva foarte abstract. Nu stiu cum te poti proteja de un lucru pe care nu il cunosti, dar care face rau. Sper doar, ca orice ar fi, poate fi oprit de o tona si jumatate de metal care sta in fata intrarii mele de la bloc. Tot acea masina, pe care nu o pot muta din loc, un simbol al faptului ca sunt atat de limitat si ca in fiecare zi imi doresc sa fi urmat alt drum, care sa imi fi oferit oportunitatea de a lupta cu situatia din jur. Dar eu eram un simplu student cand a inceput totul. Chiar unul la Electronica, caruia nu-i placea deloc chimia si nici biologia. Nu am avut, deci, nicio sansa de a ma lupta cu ceea ce incepusem sa cred ca este un virus. Pot doar sa strang resurse, sa caut supravietuitori, si sa incerc sa ma mentin si eu in viata. Mi-am inceput pana la urma dimineata intr-un mod aparte. Spre deosebire de zilele in care primul lucru este o “desigilare” a geamurilor pentru a privi afara, astazi mi-am incalcat propriile reguli si am mancat o omleta mare, de 3-4 oua. Am facut-o in mod special pentru a-mi ridica moralul, deoarece foame mai mare decat de obicei nu imi era. Degeaba insa, pentru ca la finalul mesei ma simteam plin, dar nu aveam niciun fel de satisfactie. Ma simt prost pentru ca mi-am dorit sa fiu singur. Am vrut sa ma indepartez de lume, de persoanele dragi si sa ma retrag intr-un colt al meu. Zile la rand incercam sa nu intru in niciun fel de contact cu cei din jur, sa fiu izolat… Eram nefericit si credeam ca doar persoanele sunt de vina. De aceea, imi este greu sa recunosc, la inceput am fost incantat de ce se intampla. Mi-am dorit sa fiu “buricul pamantului” si a fost necesar un cataclism natural sa ajung aici. Abia acum… intreaga lume este a mea. In fiecare zi ma trezesc sperand ca o sa am pe cineva cu care sa o impart, caut pana la epuizare orice fel de forma de viata sperand sa fie ultima dimineata in care deschid ochii catre o camera goala…

Share

Tags: , , ,

de ce am dat si am ramas la electronica

Posted by Horia on March 6, 2014 in despre electronica |

Dupa 3 ani in care am ratacit aiurea pe holurile liceului, anul trecut, in clasa a 12-a mi-a fost pusa si mie intrebarea “la ce facultate vrei sa dai?”. Cum eu oscilasem de-a lungul timpului intre jurnalism-drept-medicina-informatica, habar nu aveam ce sa raspund la inceput.

M-am straduit sa fiu putin serios, m-am gandit si razgandit, iar in cele din urma m-am oprit asupra Electronicii. De acolo a inceput o cursa maraton, pentru ca nu stiam absolut deloc fizica iar matematica era inca o enigma.Kotaro

Totusi, provocarea adevarata n-a fost aici. Ea a inceput abia in Octombrie, cand mi-am dat seama in ce m-am bagat. Prin cap mi-au trecut diverse ganduri de a renunta, sa ma mut la alta facultate mai usoara, sa ma apuc de alt domeniu si multe altele mai “negre”. A fost mereu ceva care sa ma determine sa raman, iar zilele trecute am insirat toate motivele, pentru a “depana” un prieten blocat pe niste idei nasoale.

r: “tu de ce ai dat aici, pe langa pasiunea pentru calculatoare?”

h: “da’ n-am dat aici din cauza calculatoarelor. daca era asta, dadeam la automatica la cti”

“am dat pentru fascinatia asta cand privesc o placa de circuite, sa inteleg cum functioneaza, de ce sunt conectate in felul ala”

“am dat pentru ca vreau sa inteleg microcontroller-ul care le..controleaza”

“am dat pentru ca vreau sa invat sa le repar, sa le modific dupa cum vreau eu si sa fac altele mai departe”

 “am dat pentru ca am o pasiune pentru retelistica. e fascinatia asta, e ceva ce iubesc, efectiv.”

“ma sperie groaznic, e adevarat, dar in acelasi timp abia astept sa evoluez si sa invat cat mai mult”

Am reprodus aproape in totalitate conversatia pentru ca am dat cel mai sincer raspuns atunci, si orice as vrea sa scriu acum, nu se poate apropia de modul in care m-am exprimat pe moment.

La finalul zilei, la sfarsitul cursurilor, seminarelor si laboratoarelor… adevarul este ca nimic din ce se face acum nu merita facut daca nu iubesti. Indiferent de facultate si domeniu, mai bine renunti si o iei de la capat decat sa te chinui aiurea cu ceva ce nu iti da satisfactie…

“DO WHAT YOU LOVE, AND YOU WILL NEVER HAVE TO WORK A DAY IN YOUR LIFE”

Share

Tags: , , ,

Tot ce e frumos

Posted by Horia on February 12, 2014 in compuse de Watson |

De ce tot ce e frumos are un sfârșit?

De ce nu putem să rupem acest mit?

De ce sa începem o poveste nouă

Dacă știm că la final tot o să plouă?

 

De la sentimente, clipe și amintiri

Cu toții suntem pentru ceva martiri.

Timpul nepăsător nu te lasă să rescrii

Ceea ce ceva altfel ai fi putut povesti.

 

La final până și speranța va muri

Fără ca ea să te poata lămuri

De ce atât de repede și neinimos

Ia cu ea tot ce e frumos.

Share

Tags: , ,

atitudinea… conteaza !

Posted by Horia on February 2, 2014 in ganduri |

In filme, de cele mai multe ori, eroul devine cu adevarat erou in momentul in care face acea intoarcere de 180 de grade in viata sa si “ia atidudine”. Stiti voi, cucereste fata pe care a pus ochii de la inceput, primeste si o marire de salariu iar tipul rau si-o ia in barba. Phrase

Chiar daca am inceput cu un exemplu de la televizor, niciodata n-am fost de acord ca cineva sa isi traiasca viata ca si cand ar fi o bucata rupta dintr-un film, sau sa se comporte ca si cand ar fi personajul principal din vreun serial. Motivul este destul de simplu: in viata nu iti poate spune nimeni ce trebuie sa faci ca sa iasa bine si in niciun caz nu poti sa strigi “Taiati” daca ceva nu merge conform planului, oricat de mult ne-ar placea in anumite situatii.

“Pai si.. eu ce-ar trebui sa fac?”. Cred ca fiecare dintre noi are o idee despre cam ce are de facut cand este pus intr-o situatie naspa, indiferent de natura ei. Problema adevarata apare atunci cand ne dam seama ca nu avem curajul sa recunoastem acest lucru, ori nu putem sa ne luam inima in dinti si sa trecem efectiv la fapte! As vrea sa va spun ca exista un secret despre cum se face acest lucru, pentru ca si eu am momentele mele in care nu pot face ceea ce simt ca este necesar dar din pacate…

Va pot spune asta: momentul in care ai sa vezi ca nu ai luat decizia corecta e mult mai dureros decat sentimentul ala de anxietate ca te vei balbai sau nu vei putea sa iti face clar punctul de vedere. Pe scurt.. SPEAK UP! 😀 Bine inteles ca exista riscul sa faci greseli pe parcurs, dar toti facem acest lucru dar din greseli invatam mult mai mult decat din reusite directe.

Frica nu este de ceva necunoscut, ci de greselile pe care le putem face in acest necunoscut. In momentul in care o sa treci peste ea, o sa iti dai seama si singur ce tampenie ai facut ca ai asteptat atat pana sa faci pasul decisiv.

 

 

Share

Tags: , , , ,

colaj de efecte speciale demn de Oscar

Posted by Horia on February 2, 2014 in ce-mi place mie |

Nelson Carvajal este numele celui care s-a hotarat sa realizeze acest colaj impresionant, care ne trece prin istoria filmelor importante din ultimii 37 de ani. Stiu ca pare aproape imposibil sa creezi un astfel de material, iar rezultatul final sa aiba doar 5 minute. Totusi… :-D.

Hobbit-vfx-before-oscar-premii-efecte-speciale

Dupa cum puteti observa Nelson Carvajal a facut o lista cu toti castigatorii de Oscar pentru efecte speciale, iar din fiecare pelicula in parte a selectat o portiune care poate impresiona orice pasionat de filme. “Star Wars”, “Lord of The Rings”, “Alien” si “Indiana Jones” sunt doar cateva dintre numele care va vor plimba printr-o istorie vizuala a efectelor vizuale.

Ce mi-a placut si mai mult legat de aceasta idee este si faptul ca poate folosita ca un exercitiu de memorie, deoarece lista cu toate filmele si anii aferenti este afisata doar la final. 🙂 Pana una alta, vizionare placuta.

 

Share

Tags: , , , , , , , ,

printre planuri…

Posted by Horia on January 24, 2014 in ganduri |

Pierdut se spune ca esti atunci cand nu sti pe unde te invarti sau ai gresit destinatia iar acum te afli pe un drum total necunoscut.

Dar ce adjectiv este potrivit atunci cand pleci pe un drum pe care nu ai mai umblat, fara sa iti cunosti destinatia, dar totusi, la final simti ca ai ajuns unde trebuie si ca totul este asa cum trebuie sa fie?Change-of-Plans-Logo

Se intampla uneori, cand drumul pe care mergi, sa aiba un traseu neasteptat; te opresti si plin de incertitudini dai inapoi cativa pasi, pentru a te asigura ca ultimul indicator citit era corect. In viata insa, cand drumul ti se pare atat de cunoscut si deodata ia o intorsatura brusca, nu faci doar cativa pasi inapoi, ci iti vine sa fugi urland fara sa te mai uiti deloc in spate.

In fond, cand iti planuiesti totul de dinainte si la final totul iese dea-ndoaselea, iti vine sa dai de pereti cu toti ce prinzi “AAAAAARGH DAMN IT!”..asta doar pana la momentul cand iti dai seama ca este putin si vina ta. Poate chiar putin mai mult uneori(hihi). Si poate ar trebui sa dai chiar cu tine de pereti(loc de dat cu capul).

Adevarul este ca poti planui un lucru de 100 de ori, pana in cel mai mic detaliu si tot iti asumi riscul sa mearga ceva nasol. “Daca ceva poate merge prost, va merge”. Numai ca nu trebuie sa disperi din aceasta cauza, ci dimpotriva, trebuie sa cauti energia pentru a te linisti si pentru a pune intreaga actiune si pe tine insati pe picioare. De multe ori se poate intampla chiar ca rezultatul final sa fie mai frumos decat tot ce planuisei tu. Ok, pana acum am vorbit numai despre lucruri marunte, de zi cu zi, dar…

Cand vine vorba despre “marele plan” al vietii fiecaruia dintre noi, va pot garanta ca nu o sa iasa fiecare detaliu asa cum iti doresti tu. Schimbarile pot interveni in orice moment iar unele dintre ele pot fi asa de mari incat sa te faca sa iti pierzi speranta pe moment. Acelea sunt cele mai dificle clipe, din care se nasc adevaratii “lupatori”, pentru ca doar cei care au o putere deosebita in ei pot trece peste astfel de intamplari si sa isi croiasca drumul mai departe. Dupa ce treci de astfel de provocari, simti ca esti in stare de orice si vei beneficia acum si de o experienta importanta de-a lungul vietii.

Cert este ca nu putem controla intru-totul cine suntem si ce vom face pe viitor, putem doar sa decidem ce facem cu timpul ce ne este dat si cu oportunitatile pe care le primim si gasim in fiecare zi. Iar la finalul drumlui, indiferent de care ar fi fost visul cu care am pornit initial, vom fi impliniti si cu o lacrima de fericire scurgandu-se pe obraz..

Share

Tags: , , , , ,

colturi de hartie(2)

Posted by Horia on January 20, 2014 in colturi de hartie |

“Tigrule” – imi sopteste la ureche in timp ce imi cuprinde mana si isi apropie buzele de obrajii mei. Are ochii mari si plini de ingrijorare, simtind ca ceva este in neregula fara ca eu sa spun nimic.redhead
Mainile ii sunt calde, buzele moi, iar atingerea lor imi aduce aminte de ziua in care ne-am cunoscut. Fara sa vreau, pret de cateva secunde dispar din ziua aceea ploaioasa de iunie si sunt dus inapoi in primavara anului trecut, cand soarele incepea sa prinda curaj in spatele norilor.
Zambetul ei imi este inca clar in memorie. Buzele rosii pareau ca formeaza combinatia ideala cu pielea sa maslinie si cu ochii ce isi schimbau culoarea din albastru in verde.Parul roscat il avea dat pe spate iar atunci cand batea vantul parea la fel de lung ca cel al al printeselor din povestile copilariei.
Imi mai aduc aminte cum privirile ni s-au intersectat pentru cateva secunde si am incercat sa nu rosesc prea tare in timp ce schitam un zambet. Pentru moment nu a reactionat si a intors capul la prietenii ei.

Gradina Cismigului inflorise deja, iar atunci cand adia vantul parea ca ploua cu petale, fiecare copac avand flori cu culori aparte. Nu era nici foarte cald, nici prea rece; era perfect pentru iesit cu patura la iarba verde. Asa ca dupa ce am intors capul dinspre ea m-am intins pe spate si am incercat sa atipesc, cu aparatul de fotografiat prins inca de gat. Zumzaiala din jurul meu ma tinea treaz, asa ca dupa doar cateva minute am vrut sa ma ridic in capul oaselor. Am simtit o presiune pe piept, Jay tinandu-si mana pe mine si avand privirea indreptata spre patura unde o vazusem mai devreme.

“Stai acolo si nu te misca putin. De cand te-ai lasat jos s-a uitat de 2-3 ori incoace dupa tine. Las-o sa mai astepte putin si dupa te duci sa vorbesti cu ea. Crede-ma !” Nu stiu daca eram mai surprins de faptul ca m-a observat mai devreme sau de faptul ca voia sa ma ajute. Fara sa pun intrebari, am ramas inmarmurit acolo si am inceput sa numar petalele care treceau pe deasupra noastra.

N-a trecut prea mult si am simtit cum si-a luat mana de pe mine, ridicandu-se cu totul de jos si plecand spre cine stie unde. “Halal ajutor” mi-a trecut prin minte in timp ce ma sprijineam pe coate. Mai sus nu am mai putut sa misc, pentru ca nici ea nu mai era pe patura; avea un zambet larg si se apropia de mine.

“Ma pregateam sa plec si mi-am adus aminte ca nu ti-am raspuns la zambetul de adineauri. Eram prea prinsa de discutie pe moment, dar mai bine mai tarziu decat niciodata”. Avea o voce suava si calma, iar eu nu eram in stare nici sa formulez un cuvant. “Din cauza ca ma grabesc o sa te scutesc de pasii prin care te gandeai ca o sa treci. Poate ne mai intalnim ‘din greseala’ pe aici zilele astea”. A intins mana spre a mea iar eu instinctiv am deschis palma. Pana sa imi dau seama ca mi-a lasat un bilet era deja in partea cealalta a gradinii.

M-am uitat la bucata de hartie primita si am cazut pe spate.Pentru prima data in viata am simtit cum inima mea a sarit o bataie. “Evelyn. 072*******”.

 

 

 

Share

Tags: , , , , ,

Copyright © 2012-2018 Horia Calin All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.